Când familia nu este de acord cu îngrijirea în demență

Când un membru al familiei are demență, rudele pot nu fi de acord în privința siguranței, a îngrijirii sau a viitorului. Unul poate vedea greutățile de zi cu zi, altul poate veni mai rar în vizită sau își poate aminti persoana așa cum era înainte. Banii, distanța, serviciul și rolurile din familie pot adăuga presiune. Conflictul este dureros, dar nu arată, în sine, că cineva îi pasă mai puțin.

Ghidul Alzheimer’s Association despre conflictele din familie recomandă să ascultați fără să dați vina, să discutați sarcini concrete de îngrijire și să reveniți la discuție pe măsură ce nevoile se schimbă. Dementia Australia notează, de asemenea, că familiile pot avea dezacorduri privind deciziile de îngrijire și pot avea nevoie de sprijin din afară. Acest ghid oferă un mod de a discuta; nu rezolvă chestiunile legale privind autoritatea și nu decide ce îngrijire este potrivită pentru o persoană.

Cum păstrăm persoana în centrul discuției?

Întrebați persoana care trăiește cu demență ce contează pentru ea și cum vrea să fie implicată. Un diagnostic nu îi scoate locul din conversațiile despre viața ei de zi cu zi. Întrebați pe cine vrea să includeți și ce informații este confortabil să împărtășească. Dacă are nevoie de ajutor să își exprime o preferință, lăsați-i timp și discutați câte o alegere pe rând.

Ghidul despre primii pași după un diagnostic are idei pentru a implica persoana în planificarea viitorului. Dacă persoana a ales pe cineva care să o ajute cu deciziile, includeți acea persoană în discuție, respectând intimitatea și dorințele celei dintâi. Dacă membrii familiei nu sunt de acord cu privire la autoritatea juridică de a decide, cereți sfatul unui specialist local calificat, în loc să ghiciți.

Cum începem o discuție în familie?

Alegeți un moment liniștit, înainte de o criză, când este posibil. Hotărâți un singur subiect, de exemplu cine poate asigura transportul sau cum se organizează următoarea programare. O listă lungă de decizii dificile poate face mai greu pentru toți să asculte.

Înainte de discuție, notați ce ați observat și ce presupuneți. De exemplu, „Tata a ratat două programări luna aceasta” este o observație concretă. „Tata nu mai poate face nimic” este o concluzie generală, care poate să nu reflecte abilitățile sau preferințele lui.

Lăsați fiecare persoană să explice ce o preocupă. Ascultați fără să întrerupeți, fără să dați vina și fără să comparați cât contribuie fiecare. Cineva care locuiește departe poate să nu vadă nevoile zilnice; cineva care îngrijește cel mai mult poate fi epuizat. Ambele experiențe contează, chiar dacă duc la opinii diferite.

Ce ar trebui să discutăm la întâlnire?

Păstrați discuția practică. O agendă scurtă poate ajuta familia să plece cu un pas următor clar:

Dacă o problemă necesită sfat medical, notați întrebarea și discutați-o cu echipa de îngrijire. Ghidul despre vizita la medic poate ajuta la pregătirea acelei discuții. Lăsați chestiunile legate de documente juridice, beneficii sau contracte în seama profesioniștilor calificați, care cunosc regulile locale.

Cum împărțim echitabil sarcinile de îngrijire?

Echitabil nu înseamnă întotdeauna egal. Alzheimer’s Association sugerează să faceți o listă de sarcini care include timpul, banii și efortul implicat. Apoi întrebați ce preferă fiecare și ce poate face realist.

Unii pot ajuta cu vizite regulate sau cu îngrijirea personală. Alții pot fi mai potriviți pentru programări, transport, livrarea mâncării, hârtii sau o verificare săptămânală. O rudă care locuiește departe poate coordona totuși apelurile, căuta servicii locale sau organiza proviziile, dacă persoana este de acord. Ghidul nostru despre îngrijirea de la distanță oferă un plan mai amplu pentru roluri, informări și vizite.

Treceți sarcinile convenite într-un calendar comun sau într-o listă scrisă. Includeți cine este responsabil, cât de des și pe cine să contacteze dacă planurile se schimbă. Revizuiți lista dacă se schimbă sănătatea cuiva, programul de lucru sau capacitatea de a îngriji. Ghidul despre autoîngrijirea îngrijitorului explică cum să cereți altora să împartă sprijinul.

Ce putem face dacă tot nu suntem de acord?

Reveniți la ce se știe, la ce își dorește persoana și la întrebarea care rămâne deschisă. Este posibil să nu rezolvați totul într-o singură întâlnire. Stabiliți o acțiune sigură și acceptabilă pentru moment, apoi fixați un termen pentru a reveni la decizia mai mare.

Dacă rudele nu sunt de acord cu privire la o mutare, primul pas ar trebui să fie strângerea de informații, nu un vot da sau nu. Întrebați ce sprijin lipsește acasă, ce ar prefera persoana și ce opțiuni vrea familia să cunoască. O vizită la un cămin de îngrijire sau o discuție cu un furnizor de servicii la domiciliu pot informa discuția fără să angajeze persoana să se mute. Ghidul despre îngrijirea rezidențială are întrebări pentru compararea opțiunilor.

Dacă tensiunea continuă, cereți ajutorul unei persoane de încredere din afara familiei. În funcție de problemă, aceasta poate fi medicul persoanei, un asistent social, un consilier, un mediator sau un lider religios. Un grup de sprijin poate oferi și rudelor un loc unde să vorbească cu persoane care trec prin schimbări asemănătoare. Sfatul profesional este deosebit de important pentru chestiunile medicale, juridice sau financiare.

Dacă un conflict de familie afectează siguranța sau îngrijirea persoanei, contactați un serviciu local calificat care să ajute. Nu lăsați persoana prinsă la mijloc într-o ceartă. Dacă există un pericol imediat, folosiți serviciile locale de urgență.

Familiile nu vor fi întotdeauna de acord, iar o singură discuție poate să nu rezolve problema. Continuați să ascultați persoana, faceți angajamente clare și cereți ajutor înainte ca o singură rudă să fie nevoită să poarte totul singură.