Îngrijirea animalelor de companie și demența: sprijin pentru o rutină comună

Un animal de companie poate face parte din ritmul zilnic al unei persoane și din viața de familie. Hrănirea, plimbatul sau pur și simplu stat alături de un animal pot fi activități pe care persoana vrea să le păstreze. Demența poate face unele sarcini mai grele, dar asta nu înseamnă că altcineva trebuie să preia automat totul.

Recomandările Alzheimer’s Society despre îngrijirea animalelor sugerează planificarea din timp a îngrijirii animalului și folosirea rutinelor sau a mementourilor. Ghidul Dementia Australia despre activități include animalele printre activitățile care pot fi semnificative. Scopul de aici este un sprijin practic pentru persoană și animal, nu o afirmație că animalele tratează demența.

Cum facem o rutină de îngrijire a animalului mai ușoară?

Începeți prin a întreba persoana ce treburi îi plac și vrea să le păstreze. Unui om îi poate plăcea să hrănească o pisică, dar nu să curețe litiera; altul poate vrea să plimbe un câine împreună cu un membru al familiei. Păstrați planul specific persoanei, animalului și sprijinului disponibil.

• Asociați îngrijirea cu o rutină existentă. Puneți mâncarea după micul dejun, verificați bolul cu apă când faceți ceai sau plimbați câinele după un program radio familiar. Un semnal care face deja parte din zi poate fi mai ușor de urmat decât un program nou.
• Păstrați materialele într-un loc familiar. Ține hrana, lesa sau peria animalului împreună, acolo unde persoana se așteaptă să le găsească, păstrând în același timp obiectele grele sau substanțele chimice în siguranță. O etichetă simplă sau o notă poate ajuta dacă persoana o dorește.
• Lăsați un singur memento vizibil. O scurtă notă lângă materialele animalului sau o intrare în calendar pot fi suficiente. Evitați să umpleți casa cu mementouri care fac persoana să se simtă urmărită sau corectată.
• Lăsați timp pentru sarcină. O plimbare sau o rutină de hrănire poate dura mai mult decât înainte. Nu grăbiți persoana dacă se bucură de timpul petrecut împreună.

Dacă mai multe persoane împart îngrijirea animalului, folosiți o listă scurtă care arată cine se ocupă de fiecare sarcină în ziua respectivă. Păstrați-o lângă materiale sau folosiți un memento pe care persoana îl apreciază deja. Evitați crearea de alarme sau notițe în plus atunci când un singur semnal clar este suficient.

Ghidul despre rutina zilnică are mai multe idei pentru a asocia o activitate cu o parte familiară a zilei.

Ce ajutor pot oferi familia sau prietenii?

Oferiți o sarcină concretă, nu o promisiune generală. Un prieten poate cumpăra hrana animalului în fiecare lună, un vecin se poate alătura unei plimbări sau un membru al familiei poate merge la o programare la medicul veterinar. Dacă persoana vrea să continue să hrănească sau să periaze animalul, organizați ajutorul în jurul acestui rol, în loc să îl scoateți.

Convenți cine va ajuta dacă cel care îngrijește de obicei animalul este plecat sau bolnav. Spuneți acelui ajutor unde sunt materialele, ce rutină preferă persoana și cui să anunțe dacă animalul pare bolnav. Verificați dacă ajutorul se simte confortabil cu animalul și dacă animalul se simte confortabil cu el.

Dacă persoana primește sprijin de la un furnizor de îngrijire, întrebați cum poate fi integrată îngrijirea animalului în vizite. Permisiunea și regulile casei contează: nu presupuneți că un îngrijitor plătit poate plimba, hrăni sau manipula un animal ca parte a rolului său. Convenți asupra sarcinii cu persoana, cu furnizorul și cu membrul familiei responsabil de animal.

Cum știm când este nevoie de mai mult sprijin?

Observați evenimente concrete, în loc să judecați persoana după o etapă sau un punctaj. Un bol care rămâne gol în mod repetat, o plimbare ratată care îl lasă pe animal neliniștit sau o persoană care pare epuizată după ce a avut grijă de animal pot semnala că o sarcină are nevoie de mai mult sprijin. O schimbare a comportamentului, a apetitului sau a aspectului animalului este, de asemenea, un motiv să contactați medicul veterinar.

Discutați cu persoana despre ce ați observat. Ea poate fi bucuroasă de un memento, de o plimbare împreună sau de un ajutor pentru o singură sarcină, păstrând restul rutinei. Dacă o problemă de sănătate, de mobilitate sau de siguranță îi afectează capacitatea de a avea grijă de animal, cereți echipei de îngrijire sau unui serviciu local de sprijin să vă ajute să găsiți opțiuni.

Nu așteptați o criză pentru a vă gândi la îngrijirea de rezervă. Ghidul despre trăirea singur cu demență include modalități de a conveni asupra verificărilor și a ajutorului practic, păstrând alegerile persoanei în centrul atenției.

Cum planificăm schimbările viitoare?

Întrebați persoana cui ar avea încredere să îngrijească animalul dacă ar fi internată, plecată de acasă sau nu ar mai putea face o anumită sarcină. Notați rutina obișnuită a animalului, hrana, datele de contact ale medicului veterinar și persoanele care au acceptat să ajute. Păstrați informația într-un loc pe care persoana și ajutoarele de încredere îl pot găsi, cu acordul persoanei.

Planul se poate schimba în timp. Revizuiți-l când se schimbă rutina, mobilitatea sau sprijinul persoanei ori când se schimbă nevoile animalului. Dacă o mutare devine necesară, implicați persoana în decizia privind locul unde va trăi animalul și în modul în care poate rămâne în legătură cu el, dacă acest lucru este practic. Planificarea din timp le oferă tuturor mai mult răgaz să ia în calcul opțiuni care protejează atât dorințele persoanei, cât și îngrijirea animalului.

Ce fac dacă o vizită sau o activitate cu animalul nu este confortabilă?

Lăsați persoana și animalul să stabilească ritmul. Oferiți timp împreună doar dacă ambii par confortabil. O vizită scurtă, stat alături sau privitul unei fotografii cu animalul pot fi suficiente. Opriți-vă dacă persoana devine neliniștită, dacă animalul încearcă să se îndepărteze sau dacă pare stresat. Ideile noastre pentru activități includ și alte moduri familiare de a petrece timp împreună.